5 din 100. Sau cum aș vrea ca nepoții mei să-mi țină minte logodna

Eu mă consider măritată de când m-am dus de acasă mireasă. Nu de când mi-a pus Andrei inelul pe deget, nu de când am semnat certificatul de căsătorie, ci de când mi-am luat rămas bun de la mama și tata și am pășit pragul casei părinteși în calitate de soție.

Și iată că azi se împlinesc 5 ani. 5 din toți 100 pe care aș vrea să-i trăiesc lângă omul meu drag. 5 ani de zile de când eu cresc o familie, un prunc și mă cresc pe mine însămi.  5 ani cât o clipă ori o simplă adunare a unor zile care nu s-au rotit în jurul axei pământului, ci au rămas într-un singur punct: fericire. Pentru că există experiențe ce nu pot fi evaluate prin timp. Or fericirea nu se epuizează niciodată.

Logodna noastră de 5 ani în urmă a fost plină cu tradiții vechi, autentice și neatinse de modernitate așa cum a avut și sora mea, și mama mea, și neamurile noastre. De exemplu, din casa părinților mei am ieșit la exact ora 00:00, la cumpăna dintre ziua veche și ziua nouă. „Pentru că pășești într-o nouă viață”, mi-a zis tata. De fapt, dintre toți cei prinși în această horă a logodnei, cei mai bucuroși au fost părinții de noua etapă din viața odraslelor lor. Continue reading “5 din 100. Sau cum aș vrea ca nepoții mei să-mi țină minte logodna”

Advertisements