Jurnalista Diana Zamurca îndulcește Germania la propriu. Cum oare?

Dacă până acum s-a tot vorbit despre cât de mult inspiră maternitatea și schimbările aduse de apariția unui copil în viața unei femei, mie îmi place să observ și reinventarea oamenilor după emigrare. Fie pentru că profesia de acasă nu se mai pliază pe cerințele noii țări adoptive, fie din multe alte motive. Cert e că puțini se întorc acasă, reușind să se integreze …

Un exemplu perfect de imigrare și maternitate dulce ne oferă Diana, mama unei fetițe de 2 anișori, fostă jurnalistă în Chișinău (Jurnal.md), stabilită de 3 ani în Berlin. Spune că nu a avut un motiv special să aleagă Germania. „Cert este că eram deja cu un picior pe drum, de aceea am zis: de ce nu?” – mi-a zis Diana atunci când am întrebat-o despre noua sa pasiune: patiseria.

Mama în .IE: Diana, cunosc multe persoane care se gândesc să imigreze în Germania. Ce ar trebui să știe înainte de a face acest pas? Citește în continuare „Jurnalista Diana Zamurca îndulcește Germania la propriu. Cum oare?”

FOTO// Vă poftesc în casă nouă: Mama în .IE

Se povestește mai mult despre diminețile târzii intenționate, cu aromă de cafea și stările zen. Viață nouă, euforie și succes. Nu neagă nimeni că exemplele de reușite demonstrează că da, se poate și mai mult pe acest pământ. Ori că fericirea presupune muncă, efort și … noroc.

Ei, iată cu ultimul cuvânt nu prea sunt de acord.

La primul contact cu limba engleză, cu Dublin și cu foarte multă lume nouă în jurul lui, Bogdan a început să plângă, ascunzându-se după genunchiul meu. Eram la un centru de socializare pentru copii unde se cânta în cor „Old McDonald had a farm” când fiul meu de nici 2 ani mi-a spus prima dată: „Mama, gata! Hai la casa mea!”, referindu-se la micul nostru apartament din Chișinău. Deși toți din jur mi-au declarat ferm convinși că pentru copii adaptarea este cea mai ușoară, Bogdan mi-a arătat contrariul. Primele 2 săptămâni a dormit lipit de mine și-mi tot repeta că vrea în Moldova. Din fericire, primele 2 săptămâni au fost și unicele cu această stare, deși îl simt că și acum, peste 6 luni, duce dorul de verișori, bunici și prietenii de acasă. Mi-a luat ceva timp să înțeleg că nu am cum să îi înlocuiesc și că pe umerii mei stă sarcina de a-i găsi un alt cerc de socializare în noua țară. Fără noroc, ci comunicând 🙂

Ori noroc n-am avut nici când mi-am fript cotul în bucătăria restaurantului unde lucram. Citește în continuare „FOTO// Vă poftesc în casă nouă: Mama în .IE”