FOTO// Vă poftesc în casă nouă: Mama în .IE

Se povestește mai mult despre diminețile târzii intenționate, cu aromă de cafea și stările zen. Viață nouă, euforie și succes. Nu neagă nimeni că exemplele de reușite demonstrează că da, se poate și mai mult pe acest pământ. Ori că fericirea presupune muncă, efort și … noroc.

Ei, iată cu ultimul cuvânt nu prea sunt de acord.

La primul contact cu limba engleză, cu Dublin și cu foarte multă lume nouă în jurul lui, Bogdan a început să plângă, ascunzându-se după genunchiul meu. Eram la un centru de socializare pentru copii unde se cânta în cor „Old McDonald had a farm” când fiul meu de nici 2 ani mi-a spus prima dată: „Mama, gata! Hai la casa mea!”, referindu-se la micul nostru apartament din Chișinău. Deși toți din jur mi-au declarat ferm convinși că pentru copii adaptarea este cea mai ușoară, Bogdan mi-a arătat contrariul. Primele 2 săptămâni a dormit lipit de mine și-mi tot repeta că vrea în Moldova. Din fericire, primele 2 săptămâni au fost și unicele cu această stare, deși îl simt că și acum, peste 6 luni, duce dorul de verișori, bunici și prietenii de acasă. Mi-a luat ceva timp să înțeleg că nu am cum să îi înlocuiesc și că pe umerii mei stă sarcina de a-i găsi un alt cerc de socializare în noua țară. Fără noroc, ci comunicând 🙂

Ori noroc n-am avut nici când mi-am fript cotul în bucătăria restaurantului unde lucram. Citește în continuare „FOTO// Vă poftesc în casă nouă: Mama în .IE”

De ce să mint că nu am plâns? Oho cât încă!

Jurnal de turturică*

Toți care pleacă au scopuri diferite. Casă la Stăuceni, de pildă, facultatea copiilor, dinții părinților ș.a.

Mie îmi place să fac cunoștință cu noua generație de imigranți, având și eu acest statut de câteva luni. Scopul noii generații este să descopere, să se aventureze pe noi meleaguri, să trăiască; să nu fugă. Întâlnesc tot mai mulți imigranți care nu au case de construit, datorii de întors, nunți de făcut și doar se bucură de noua țară adoptivă. O descoperă, se îndrăgostesc de ea.

Mai bun

Această nouă generație este atât de firească încât mulți nu îi dau crezare. Încă. Azi, în 2017 emigrează fiii și fiicele celor care în ’90 s-au dus pentru supraviețuire. Părinții lor plecau pentru un prezent mai bun, copiii și nepoții lor vin azi pentru un viitor mai bun.

Cezar. Patrick. Ion. Partea a II-a

Citește în continuare „De ce să mint că nu am plâns? Oho cât încă!”

Recunoștința unui fiu: „Fericită. Aș vrea mereu s-o știu pe MAMA fericită” //Andrei Dragulean

„Ce folos că eram lângă mama dacă o vedeam că are nevoie de ajutor, iar eu nu puteam face nimic pentru ea?” – și-a zis Andrei Dragulean acum 4 ani când a luat decizia să plece din Moldova. Avea serviciu foarte bun, cu salariu peste medie, dar … el vrea alt viitor pentru noua sa familie.

img_6215
Andrei Dragulean

„Cel mai mare cadou pentru un părinte este recunoștința din partea copiilor săi”, scriam recent pe pagina de Facebook „Sunt părinte conștient”, inspirația venindu-mi tocmai de la Andrei Dragulean. Chiar de-i economist de profesie, inima lui Andrei își transmite dorul prin corzile chitarei. Închide ochii, simte și apoi cântă. Citește în continuare „Recunoștința unui fiu: „Fericită. Aș vrea mereu s-o știu pe MAMA fericită” //Andrei Dragulean”