5 din 100. Sau cum aș vrea ca nepoții mei să-mi țină minte logodna

Eu mă consider măritată de când m-am dus de acasă mireasă. Nu de când mi-a pus Andrei inelul pe deget, nu de când am semnat certificatul de căsătorie, ci de când mi-am luat rămas bun de la mama și tata și am pășit pragul casei părinteși în calitate de soție.

Și iată că azi se împlinesc 5 ani. 5 din toți 100 pe care aș vrea să-i trăiesc lângă omul meu drag. 5 ani de zile de când eu cresc o familie, un prunc și mă cresc pe mine însămi.  5 ani cât o clipă ori o simplă adunare a unor zile care nu s-au rotit în jurul axei pământului, ci au rămas într-un singur punct: fericire. Pentru că există experiențe ce nu pot fi evaluate prin timp. Or fericirea nu se epuizează niciodată.

Logodna noastră de 5 ani în urmă a fost plină cu tradiții vechi, autentice și neatinse de modernitate așa cum a avut și sora mea, și mama mea, și neamurile noastre. De exemplu, din casa părinților mei am ieșit la exact ora 00:00, la cumpăna dintre ziua veche și ziua nouă. „Pentru că pășești într-o nouă viață”, mi-a zis tata. De fapt, dintre toți cei prinși în această horă a logodnei, cei mai bucuroși au fost părinții de noua etapă din viața odraslelor lor. Continue reading “5 din 100. Sau cum aș vrea ca nepoții mei să-mi țină minte logodna”

Advertisements

FOTO// Vă poftesc în casă nouă: Mama în .IE

Se povestește mai mult despre diminețile târzii intenționate, cu aromă de cafea și stările zen. Viață nouă, euforie și succes. Nu neagă nimeni că exemplele de reușite demonstrează că da, se poate și mai mult pe acest pământ. Ori că fericirea presupune muncă, efort și … noroc.

Ei, iată cu ultimul cuvânt nu prea sunt de acord.

La primul contact cu limba engleză, cu Dublin și cu foarte multă lume nouă în jurul lui, Bogdan a început să plângă, ascunzându-se după genunchiul meu. Eram la un centru de socializare pentru copii unde se cânta în cor „Old McDonald had a farm” când fiul meu de nici 2 ani mi-a spus prima dată: „Mama, gata! Hai la casa mea!”, referindu-se la micul nostru apartament din Chișinău. Deși toți din jur mi-au declarat ferm convinși că pentru copii adaptarea este cea mai ușoară, Bogdan mi-a arătat contrariul. Primele 2 săptămâni a dormit lipit de mine și-mi tot repeta că vrea în Moldova. Din fericire, primele 2 săptămâni au fost și unicele cu această stare, deși îl simt că și acum, peste 6 luni, duce dorul de verișori, bunici și prietenii de acasă. Mi-a luat ceva timp să înțeleg că nu am cum să îi înlocuiesc și că pe umerii mei stă sarcina de a-i găsi un alt cerc de socializare în noua țară. Fără noroc, ci comunicând 🙂

Ori noroc n-am avut nici când mi-am fript cotul în bucătăria restaurantului unde lucram. Continue reading “FOTO// Vă poftesc în casă nouă: Mama în .IE”