A imigrat în Irlanda cu tot cu afacere și în doar 2 luni și-a dublat profitul: Maria Harea

Încă nu a numărat 2 luni de când s-a stabilit cu traiul în Dublin și lucrările sale deja au devenit populare în Țara Smaraldului. Maria mi-a povestit că mare i-a fost surpriza când, la doar câteva minute după o postare cu lucrările sale în grupurile de pe Facebook ale diasporei, comenzile au și început să apară. „De fapt, eu nici nu aveam materia primă suficientă pentru cât de multe comenzi primisem dintr-odată. În doar câteva zile trebuia să confecționez vreo 20 de compoziții și am reușit într-un final.”

De ce am decis să vă povestesc despre ea? Pentru că Maria este un alt bun exemplu când plecarea din Moldova nu înseamnă tragedie sau luptă de supraviețuire pentru prezent, ci mai degrabă o aventură frumoasă, dar care să-i așterne un viitor prosper fiicei sale de 6 ani. În plus, mulți dintre micii antreprenori visează să-și extindă propria afacere într-o țară cu o capacitate mai mare de cumpărare, iar pentru Maria emigrarea a însemnat cel mai bun start în acest sens.

Așadar, vă invit s-o cunoașteți pe cojușneanca Maria Harea, o altă Mamă în .IE, norocoasa imigrantă ce nu a fost nevoită să se reinventeze profesional și a reușit să-și aducă afacerea de acasă, transformând-o într-un salariu lunar decent aici, în Irlanda. Aflați cu ce anume se ocupă și despre ce fel de compoziții ea vorbește din mini-interviul ce urmează: Continue reading “A imigrat în Irlanda cu tot cu afacere și în doar 2 luni și-a dublat profitul: Maria Harea”

Advertisements