9 curiozități haioase despre Irina Galbura: „Salut, dragă comunitate a mamelor în ie din Irlanda”

Dacă să mă gândesc bine, se împlinesc 6 ani de când o știu pe Irina Galbura. Am cunoscut-o de pe vremea când amândouă lucram la un post de televiziune din Moldova. Doar că, având ritmul de viață prea alert pe atunci, nu prea aveam când să ne împrietenim. 

Ulterior am păstrat legătura cu ajutorul Facebook-ului. Când ambele am devenit mame au apărut subiectele comune de discuție despre copii, iar când am luat decizia de a emigra în Irlanda, ea a fost una dintre persoanele pe care le-am întrebat despre cum e în Țara Smaraldului. Și iată-ne în aceeași gașcă de 2 ani deja 🙂

Apropo! Eu am o poveste aparte cu Citește în continuare „9 curiozități haioase despre Irina Galbura: „Salut, dragă comunitate a mamelor în ie din Irlanda””

Reclame

De e vânt sau de e ploaie, ne distrăm cu mic și mare // #destinatIEdeweekend

Toamna și-a intrat pe drept în rol și ne cam strică timpul minunat de afară, deși nimic nu poate strica frumusețea frunzelor multicolore care-mi luminează sufletul zi de zi. Totuși, timpul liber rămâne a fi timp liber, adică timp de petrecut ÎMPREUNĂ, iar dacă ”aer liber” nu este o opțiune, căutăm destinații ”sub acoperiș”.

Noi am ales pentru familiile noastre câteva destinații în care ne putem adăposti de vânt sau ploaie și petrece timpul minunat împreună! Hai să vi le împărtășim și vouă. Citește în continuare „De e vânt sau de e ploaie, ne distrăm cu mic și mare // #destinatIEdeweekend”

Să vină Halloween-ul, că noi suntem pregătiți! Buhuhuuuu!

Probabil deja ați văzut vitrinele magazinelor pline cu accesorii de Halloween, chiar dacă până atunci mai sunt mai mult de două săptămâni, am decis și noi să facem un top al evenimentelor ce vor avea loc în ultimele 2 weekend-uri ale acestei luni.

Să fim pregătiți, în special pentru că multe din ele necesită rezervări din timp.

Iată ce vă propune echipa Mama în .IE:

Citește în continuare „Să vină Halloween-ul, că noi suntem pregătiți! Buhuhuuuu!”

Weekend stelar în toată Irlanda: Dublin, Cork, Offaly, Kerry, Limerick, Waterford

Cel mai frumos „cadou” pe care îl poate face un părinte copilului său, pe lângă dragostea nemărginită, desigur, este și susținerea necondiționată pe care o primește copilul când vine vorba despre pasiunile sale (oricât de banale nu ne-ar părea uneori).

Copilul nostru, de exemplu, are multe pasiuni: mașinuțele, înotul sau lipitul abțibildurilor prin toată casa 🙂

Totuși marea pasiune acum este cosmosul și tot ce este legat de acesta.  Așa că imaginați-vă câtă bucurie e în familia noastră de când am aflat că săptămâna aceasta este dedicată spațiului cosmic și vor fi organizate o mulțime de evenimente tematice în întreaga țară.

Acest weekend se anunță a fi stelar la propriu. Hai să îl explorăm împreună! Dublin, Cork și Offaly ne așteaptă!

Nu uitați să distribuiți acest articol și prietenilor voștri. Poate se adună o familie de cosmonauți pe aici 🙂  Citește în continuare „Weekend stelar în toată Irlanda: Dublin, Cork, Offaly, Kerry, Limerick, Waterford”

DestinațIE de weekend: Hai la castel că e Family Day! (de Irina Frunză)

Sper că nu sunt singura care a observat cum frunzele copacilor își schimbă încet gama cromatică din verde într-o paradă a culorilor: roșu, galben, portocaliu, verde pal sau combinații neașteptate ale acestora. Acesta e un semnal clar, a venit toamna în Irlanda, iar asta înseamnă multe evenimente pentru orice gust și buzunar.

Așa că și în acest weekend îți propun câteva evenimente de toamnă, perfecte pentru a-ți încărca bateriile tale și ale celor dragi. Nu uita să distribui acest articol și prietenilor tăi care abia așteaptă să descopere o nouă destinațIE de weekend 🙂 Citește în continuare „DestinațIE de weekend: Hai la castel că e Family Day! (de Irina Frunză)”

Plan ”B” pentru o duminică creativă (de Irina Frunză)

Viața în Irlanda (și probabil nu doar aici) este foarte solicitantă și de multe ori rămânem fără inspirație (și puteri) pentru weekend. Probabil că fiecare dintre noi s-a trezit duminică dimineața cu întrebarea: Mami/Tati unde mergem astăzi? Abia atunci înțelegi cu stupoare că nu ai planificat nimic pentru această Duminică și te simți descumpănit.

Păi uite, mereu există un plan ”B”. Îți sugerez câteva evenimente care au loc în fiecare zi de duminică și care pot fi un adevărat ”colac de salvare” atunci când ești în pană de idei.

  1. Grădina Botanică

Activități de duminică în Grădina Copiilor sunt toată luna septembrie. Fiecare duminică presupune noi activități: seamănă semințe, crează o căsuța pentru insecte ori reciclează obiectele de zi cu zi pentru a crea propria lucrare eco. Citește în continuare „Plan ”B” pentru o duminică creativă (de Irina Frunză)”

Destinaț.IE de weekend: 3 sugestii pentru timp petrecut cu familia. După furtună – pace să fie!

Săptămâna asta a fost groaznică, nu-i așa?

Uragan, furtună, trafic infernal, copaci peste linii de tramvai sau conferințe/referedumuri dezamăgitoare … „Dum-dum-dum-ul cu căștile pe cap” al lui Carla’s ar fi fost perfect pentru weekendul ce vine, nu? Însă numai dacă nu am fi avut niște copilași prin preajmă ale căror baterii tot se cer reîncărcate.

Pe lângă stilul de viață sănătos, eliberarea stresului și dezvoltarea unor tradiții de familie, timpul petrecut cu cei dragi ne întărește încrederea în forțele proprii. Vorbind despre îngrijorările noastre, bucurându-ne de timpul liber limitat, încet-încet, investim în viitor.

Vedeți mai jos 3 idei de destinații pentru a petrece timpul liber cu familia. Pentru că: după furtună – pace să fie!

  1. Culture Night

Serile de vineri sunt destinate pentru relaxare, întâlniri cu prietenii și desigur pentru a petrece timpul frumos cu familia. Această vinere este una specială, căci Irlanda celebrează arta și patrimoniul cultural al întregii insule. Citește în continuare „Destinaț.IE de weekend: 3 sugestii pentru timp petrecut cu familia. După furtună – pace să fie!”

Centenarul Unirii ne unește-n Irlanda

Noua conotație a cuvântului „acasă” pentru cei din diasporă se conturează și mai frumos, și mai puternic cu fiecare eveniment ce reușește să adune cât mai mulți basarabeni, români – vorbitori de aceeași limbă și urmași ai aceluiași neam. Pentru că odată adoptați de o nouă țară și cultură, toate dramele identitare, diferențele ce țin de accent sau hotare dispar. Limba română și tradițiile poporului nostru devin principalul motiv de prietenie, apropiere, de unire.

Ori anume asta încearcă echipa de la Moldova Vision – cei care și-au asumat în mod voluntar responsabilitatea de a reprezenta comunitatea basarabenilor din Irlanda, să povestească localnicilor despre noi și să depună maximum efort pentru ca un mic colț din Moldova noastră să prindă viață și-n Irlanda.

„Evenimentul de azi (n.r. 25 martie 2018) are o însemnătate dublă pentru echipa noastră. Moldova Vision împlinește 10 ani de activitate și ne-am zis că e o sărbătoare demnă de marcat în calendarul comunității basarabenilor din Irlanda. Însă adevăratul motiv este Centenarul Unirii. Nu puteau să treacă 100 de ani de la Actul Unirii votat de Sfatul Țării1 fără a-i celebra. Nu am putut să fim fizic în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, dar prin semnăturile ce le-am adunat azi pentru Declarația de Unire2 transmitem celor de acasă că noi suntem Citește în continuare „Centenarul Unirii ne unește-n Irlanda”

Opinie: Ce impact ar avea Brexit-ul asupra diasporei noastre din Irlanda?

Vizavi de acest subiect mi-am expus părerea în cadrul unei emisiuni de politică externă de la TVR Moldova. Emisiunea „Conexiuni” (producător: Arcadie Gherasim) este prezentată de diplomații Iulian Fruntașu și Iulian Groza. În ediția de săptămâna trecută echipa au discutat despre Brexit și implicațiile acestuia asupra cetățenilor Republicii Moldova aflați în Anglia și Irlanda.

Aflați opinia mea de la minutul 28: Citește în continuare „Opinie: Ce impact ar avea Brexit-ul asupra diasporei noastre din Irlanda?”

5 din 100. Sau cum aș vrea ca nepoții mei să-mi țină minte logodna

Eu mă consider măritată de când m-am dus de acasă mireasă. Nu de când mi-a pus Andrei inelul pe deget, nu de când am semnat certificatul de căsătorie, ci de când mi-am luat rămas bun de la mama și tata și am pășit pragul casei părinteși în calitate de soție.

Și iată că azi se împlinesc 5 ani. 5 din toți 100 pe care aș vrea să-i trăiesc lângă omul meu drag. 5 ani de zile de când eu cresc o familie, un prunc și mă cresc pe mine însămi.  5 ani cât o clipă ori o simplă adunare a unor zile care nu s-au rotit în jurul axei pământului, ci au rămas într-un singur punct: fericire. Pentru că există experiențe ce nu pot fi evaluate prin timp. Or fericirea nu se epuizează niciodată.

Logodna noastră de 5 ani în urmă a fost plină cu tradiții vechi, autentice și neatinse de modernitate așa cum a avut și sora mea, și mama mea, și neamurile noastre. De exemplu, din casa părinților mei am ieșit la exact ora 00:00, la cumpăna dintre ziua veche și ziua nouă. „Pentru că pășești într-o nouă viață”, mi-a zis tata. De fapt, dintre toți cei prinși în această horă a logodnei, cei mai bucuroși au fost părinții de noua etapă din viața odraslelor lor. Citește în continuare „5 din 100. Sau cum aș vrea ca nepoții mei să-mi țină minte logodna”