Centenarul Unirii ne unește-n Irlanda

Noua conotație a cuvântului „acasă” pentru cei din diasporă se conturează și mai frumos, și mai puternic cu fiecare eveniment ce reușește să adune cât mai mulți basarabeni, români – vorbitori de aceeași limbă și urmași ai aceluiași neam. Pentru că odată adoptați de o nouă țară și cultură, toate dramele identitare, diferențele ce țin de accent sau hotare dispar. Limba română și tradițiile poporului nostru devin principalul motiv de prietenie, apropiere, de unire.

Ori anume asta încearcă echipa de la Moldova Vision – cei care și-au asumat în mod voluntar responsabilitatea de a reprezenta comunitatea basarabenilor din Irlanda, să povestească localnicilor despre noi și să depună maximum efort pentru ca un mic colț din Moldova noastră să prindă viață și-n Irlanda.

„Evenimentul de azi (n.r. 25 martie 2018) are o însemnătate dublă pentru echipa noastră. Moldova Vision împlinește 10 ani de activitate și ne-am zis că e o sărbătoare demnă de marcat în calendarul comunității basarabenilor din Irlanda. Însă adevăratul motiv este Centenarul Unirii. Nu puteau să treacă 100 de ani de la Actul Unirii votat de Sfatul Țării1 fără a-i celebra. Nu am putut să fim fizic în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, dar prin semnăturile ce le-am adunat azi pentru Declarația de Unire2 transmitem celor de acasă că noi suntem Continue reading “Centenarul Unirii ne unește-n Irlanda”

Advertisements

Suntem norocoși să ne vedem părinții îmbătrânind

Mare mirare pe chipul lui Bogdan când a văzut că bunelul își pune dinții într-un pahar. „De ce? Cum? Pentru ce?”- o avalanșă de întrebări au năvălit imediat. Mi-a zis apoi că vrea să fie și el bătrân și să-și poată scoate dinții, așa ca „bubu”. De unde să știe el că proteza dentară e, de fapt, mare bătaie de cap pentru ăia ca bunelu’?

colaj parintii si Bogdan in .ie
Părinții mei și Bogdan în .IE 

Ne-au vizitat recent părinții mei. Cu ei am încheiat 2017 și am început noul an. Mi s-a umplut casa cu râsete, joacă, nebunie și – cum fără ele? – lacrimi de dor amestecat cu bucuria revederii. A fost unul din visurile mele să le arăt lumea prin ochii mei. Ei, părinții noștri, au muncit atât de mult ca noi să avem azi o viață mai bună și de ce să nu le răsplătim când ne vine rândul?

I-am așteptat la aeroport emoționați și cu inima tremurândă. „Oare de ce Continue reading “Suntem norocoși să ne vedem părinții îmbătrânind”

Din diasporă: Parcurile din Germania prin obiectivul telefonului Cristinei Tătaru

Salut. Tu în ce țară ai emigrat? Îți place? Povestește.

Scrie-mi povestea ta de emigrant pe pagina de Facebook Mama în .IE. Te invit să ne spui cum arată un teren de joacă de lângă casa ta, ce activități pentru copii sunt în orașul în care locuiești, cum faceți față educației bilingve sau multe alte curiozități ce le-ar interesa și pe alte mame ca mine, ca tine – imigrante. Descoperind și împărtășind mai multe experiențe personale, vom reuși să ștergem hotarele din diaspora noastră.

-din diaspora.png

Prima mamă imigrantă care a dat curs invitației mele este Continue reading “Din diasporă: Parcurile din Germania prin obiectivul telefonului Cristinei Tătaru”

ABC-ul limbii engleze pentru Piciul poliglot

Câte beneficii are educația bilingvă pentru un copil am enumerat aici. Fie că piciului poliglot îi sunt deschise mai multe uși, fie că viitorul îi va fi cu mult mai interesant, cert e că în prezent cunoașterea a cel puțin 2 limbi a devenit linie de standard.

Însă până unde vrem să progresăm cu educația bilingvă? Pentru a ne ajuta copilul să întrețină o conversație informală sau să jongleze cu un vocabular complex? E suficient să știe să comunice oral sau îl ajutăm și să citească/scrie în cele două sau mai multe limbi? Ultima parte este mai complicată, zic specialiștii și implică mai mult efort din partea părinților sau a profesorilor.

În cazul familiei Continue reading “ABC-ul limbii engleze pentru Piciul poliglot”

Femeia înainte de mamă// mini-expoziție foto pentru inspirație sau nostalgie

Trup de femeie. Femeie-mamă. Trup în femeia-mamă.

Galerie foto de Alina Josan mai jos.

Pe cât de mult am iubit minunea din burta mea, pe atât de mult îmi evitam trupul. Mă simțeam cea mai grasă, greoaie și „multă” mai ales în ultimele luni de sarcină. Erau puține momentele când îmi era drag de mine și asta se întâmpla doar atunci când copilul din burta mea dansa sârbă și hostropăț. El m-a ajutat să mă iubesc.

Și așa s-a făcut că nu prea am fotografii cu mine însărcinată. Ori am, dar nu din cele în care să mă admir. Dezgustul a apărut și pentru că pe lângă kilogramele în plus, starea de oboseală continuă, grețurile, balonările, durerile de spate mi se citeau pe față. Ei cum să mă fotografiez așa, nu?! Continue reading “Femeia înainte de mamă// mini-expoziție foto pentru inspirație sau nostalgie”

FOTO/Copiii diasporei sărbătoresc Limba Română în Irlanda. La ce bun?

Intenționat am amânat acest text. Am așteptat să mă detașez de toate emoțiile pozitive acumulate la evenimentul de sâmbătă dedicat Limbii Române. Am întâlnit acolo copii care să-i recite poeziile lui Mihai Eminescu, Grigore Vieru și să-l strige pe Ștefan cel Mare până fiorii îți taie răsuflarea.

Iar ei sunt copii integrați în școlile irlandeze, ei merg la concursuri naționale ori poate cu cei mai buni prieteni ai lor vorbesc numai în engleză. Ei, copiii diasporei sunt cel mai frumos produs al procesului de imigrare.

Am amânat articolul pentru că am vrut să-mi găsesc propriile argumentele ale acestor tip de evenimente tocmai că am întâlnit des această abordare: „La ce bun să citesc în limba română dacă sunt în Irlanda? De ce să mai fiu parte dintr-o societate din care, de fapt, am plecat odată cu emigrarea? Integrarea în noua țară înseamnă să uiți de propriile obiceiuri.” Continue reading “FOTO/Copiii diasporei sărbătoresc Limba Română în Irlanda. La ce bun?”

ANApoda tare cu limba română peste hotare?

Ea* nu și-a dat seama ce face. A încurajat, de fapt, indiferența față de limba română prin critică neconstructivă adresată mamelor care au suferit, au plâns, au îndurat poate și foame doar ca odraslele lor să aibă un viitor bun. Și deocamdată, acești copii își arată respectul față de noua țară adoptivă, vorbindu-i limba.

Zic indiferența pentru că da, ea într-adevăr există și ar fi superficial dacă încercăm să negăm. A apărut din protecția propriului copil ajuns într-o lume nouă: să nu fie discriminat că vorbește o altă limbă, să se integreze mai ușor, să aibă prieteni, teama să nu fie ignorat ș.a.

Însă acest subiect aruncat ca o nucă-n peretele virtual al doamnei politician ar merita o analiză mult mai amplă, pornind de la examinarea generațiilor noastre de imigranți și călătoria limbii române.

Curaj. Dor. Viitor.

Continue reading “ANApoda tare cu limba română peste hotare?”

Who is magical Rainbow Phil who accepted to help abused children from Moldova?

 – Versiunea succintă în limba română este mai jos. – 

EN// This could be a rhetorical question as almost every parent living in Dublin knows or has at least heard about Rainbow Phil.

The actual question is: How will Phil help the sad children of Moldova?

2The goal I set for myself for the next few months is not so easy to achieve: selling colouring books in Ireland to help abused children from Moldova. If at the beginning I was skeptical about Irish parents buying colouring books, the feedback I received last Saturday made me realise how wonderful and tolerant Irish people are. Good things are truly happening. I was filled with joy and excitement when Rainbow Phil promoted my idea at his music lessons.

Who Is Rainbow Phil

Continue reading “Who is magical Rainbow Phil who accepted to help abused children from Moldova?”

Donează pentru copiii abuzați din Moldova!

Formularul de rezervare a cărțuliei „Să colorăm cu Dodo” este la sfârșitul textului.

Atât timp cât încă mai sunt copii crescuți cu „palma educativă”, cât mai sunt puși să îngenuncheze pe grăunțe, cât mai sunt bătuți, cât mai sunt … abuzați sexual – iar toate astea sunt privite ca o normalitate de către societatea moldovenească -, atâta timp eu mai cred cu vehemență că nu avem dreptul moral să lăsăm mâinile-n jos, să fim indiferenți.

Și nu contează în ce colț al lumii trăim. Toți sunt copiii acestui pământ!


Violența față de copiii din Republica Moldova nu e nici pe departe cea prezentată în statistici.

Știu sigur că sunt atât de multe cazuri neînregistrate, despre care nu se vorbește sau, cel mai grav, sunt tratate ca „tehnici eficiente de educare”. Alarmant e că … numărul copiilor abuzați sexual (!) crește. Continue reading “Donează pentru copiii abuzați din Moldova!”

3 activități de weekend departe de ploaie (29 și 30 iulie, Dublin)

Ați fost săptămâna trecută la Grădina Zoologică să-l vedeți pe Stan, marele dinozaur? Dar cu tramvaiul v-ați plimbat prin Howth?

Vezi: Dublin: 3 destinații de duminică pentru familii cu copii (23 iulie)

Dacă nu, aveți tot timpul înainte. Doar că vă recomand să vă grăbiți că acuș încep ploile. „Vara și-a luat concediu și a plecat din Irlanda”, au scris cei de la Independent.ie, anunțând precipitații pentru toată următoarea săptămână. Tocmai din acest motiv, recomandările mele din acest weekend sunt mai „ferite de vânt și ploi”.

  1. Rainbow Phil cu lecții de muzică în parcul St. Anne (Clontarf)

    dedicate copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 6 ani.

Continue reading “3 activități de weekend departe de ploaie (29 și 30 iulie, Dublin)”