A imigrat în Irlanda cu tot cu afacere și în doar 2 luni și-a dublat profitul: Maria Harea

Încă nu a numărat 2 luni de când s-a stabilit cu traiul în Dublin și lucrările sale deja au devenit populare în Țara Smaraldului. Maria mi-a povestit că mare i-a fost surpriza când, la doar câteva minute după o postare cu lucrările sale în grupurile de pe Facebook ale diasporei, comenzile au și început să apară. „De fapt, eu nici nu aveam materia primă suficientă pentru cât de multe comenzi primisem dintr-odată. În doar câteva zile trebuia să confecționez vreo 20 de compoziții și am reușit într-un final.”

De ce am decis să vă povestesc despre ea? Pentru că Maria este un alt bun exemplu când plecarea din Moldova nu înseamnă tragedie sau luptă de supraviețuire pentru prezent, ci mai degrabă o aventură frumoasă, dar care să-i așterne un viitor prosper fiicei sale de 6 ani. În plus, mulți dintre micii antreprenori visează să-și extindă propria afacere într-o țară cu o capacitate mai mare de cumpărare, iar pentru Maria emigrarea a însemnat cel mai bun start în acest sens.

Așadar, vă invit s-o cunoașteți pe cojușneanca Maria Harea, o altă Mamă în .IE, norocoasa imigrantă ce nu a fost nevoită să se reinventeze profesional și a reușit să-și aducă afacerea de acasă, transformând-o într-un salariu lunar decent aici, în Irlanda. Aflați cu ce anume se ocupă și despre ce fel de compoziții ea vorbește din mini-interviul ce urmează: Continue reading “A imigrat în Irlanda cu tot cu afacere și în doar 2 luni și-a dublat profitul: Maria Harea”

Advertisements

Anastasia Popescu despre primele experiențe de imigrantă în SUA: „Am rămas cu ochii cât cepele. Oamenii ăștia ne vedeau prima dată.”

Nu a plâns mult în aeroport. De fapt, și-a forțat lacrimile să stea ascunse. Pe cât de mult și-a dorit să ajungă în America, pe atât de mult a simțit acuitatea dorului imediat ce a scos pașaportul. Pentru că da, dorul doare, iar această durere se simte în rate.

Taxi. Oboseală. New York. Oraș deprimant. Îmi pune bula în pericol. Podul de fier de peste geam o apasă. Tot mai tare și mai tare. […] Trenuri, trenuri, mașini, gălăgie. Casă străină. Cosmin a adormit în lacrimi… – așa povestea Anastasia Popescu pe blogul ei în primele zile, atunci când inima-i a început să se împartă între două țări, între două case. Au Green Card-ul în mână și un milion de speranțe. În sinea lor, Anastasia și Alexandru Popescu știu că au plecat la momentul potrivit.

Despre cum au obținut Green Card-ul, care a fost prima lor acțiune când au pășit pe tărâmul american, dar și în ce limbă visează să traducă „Povestea lui Cosmin”, aflați din interviul de mai jos. 

Din diaspora din SUA: Anastasia Popescu, fondatoarea „Mămica Alăptează” și autoarea cărții „Povestea lui Cosmin” Continue reading “Anastasia Popescu despre primele experiențe de imigrantă în SUA: „Am rămas cu ochii cât cepele. Oamenii ăștia ne vedeau prima dată.””

FOTO/Copiii diasporei sărbătoresc Limba Română în Irlanda. La ce bun?

Intenționat am amânat acest text. Am așteptat să mă detașez de toate emoțiile pozitive acumulate la evenimentul de sâmbătă dedicat Limbii Române. Am întâlnit acolo copii care să-i recite poeziile lui Mihai Eminescu, Grigore Vieru și să-l strige pe Ștefan cel Mare până fiorii îți taie răsuflarea.

Iar ei sunt copii integrați în școlile irlandeze, ei merg la concursuri naționale ori poate cu cei mai buni prieteni ai lor vorbesc numai în engleză. Ei, copiii diasporei sunt cel mai frumos produs al procesului de imigrare.

Am amânat articolul pentru că am vrut să-mi găsesc propriile argumentele ale acestor tip de evenimente tocmai că am întâlnit des această abordare: „La ce bun să citesc în limba română dacă sunt în Irlanda? De ce să mai fiu parte dintr-o societate din care, de fapt, am plecat odată cu emigrarea? Integrarea în noua țară înseamnă să uiți de propriile obiceiuri.” Continue reading “FOTO/Copiii diasporei sărbătoresc Limba Română în Irlanda. La ce bun?”

Moldova din Paris sau Lea Art și dorul său de țară, transformat în job full-time

Fiind originară din Ungheni, ea promovează ceramica orașului natal în Paris, orașul care a adoptat-o de 11 ani deja. „Deși e complicat și riscant cu livrarea ceramicii prin Franța”, spune Lea Chirinciuc, fondatoarea minunatului proiect Galerie Moldave a Paris. Ce alte produse autohtone mai are pentru turiștii din Franța am scris mai jos.

12341432_891797470935258_2173853582842742933_n

Tocmai că vând și eu cărți românești în Irlanda, știu perfect cât timp și efort presupune promovarea bunurilor de acasă pe o piață nouă de desfacere. Mai mult ar fi un voluntariat pentru promovarea imaginii țării noastre, având în vedere costurile din statele europene. Eu mă limitez la cărți, având și alt job în paralel, însă Lea este mult mai curajoasă și ea chiar a deschis un butic pe străzile din Paris. Admirabil gest, nu-i așa? Continue reading “Moldova din Paris sau Lea Art și dorul său de țară, transformat în job full-time”

Jurnalista Diana Zamurca îndulcește Germania la propriu. Cum oare?

Dacă până acum s-a tot vorbit despre cât de mult inspiră maternitatea și schimbările aduse de apariția unui copil în viața unei femei, mie îmi place să observ și reinventarea oamenilor după emigrare. Fie pentru că profesia de acasă nu se mai pliază pe cerințele noii țări adoptive, fie din multe alte motive. Cert e că puțini se întorc acasă, reușind să se integreze …

Un exemplu perfect de imigrare și maternitate dulce ne oferă Diana, mama unei fetițe de 2 anișori, fostă jurnalistă în Chișinău (Jurnal.md), stabilită de 3 ani în Berlin. Spune că nu a avut un motiv special să aleagă Germania. „Cert este că eram deja cu un picior pe drum, de aceea am zis: de ce nu?” – mi-a zis Diana atunci când am întrebat-o despre noua sa pasiune: patiseria.

Mama în .IE: Diana, cunosc multe persoane care se gândesc să imigreze în Germania. Ce ar trebui să știe înainte de a face acest pas? Continue reading “Jurnalista Diana Zamurca îndulcește Germania la propriu. Cum oare?”

FOTO// Vă poftesc în casă nouă: Mama în .IE

Se povestește mai mult despre diminețile târzii intenționate, cu aromă de cafea și stările zen. Viață nouă, euforie și succes. Nu neagă nimeni că exemplele de reușite demonstrează că da, se poate și mai mult pe acest pământ. Ori că fericirea presupune muncă, efort și … noroc.

Ei, iată cu ultimul cuvânt nu prea sunt de acord.

La primul contact cu limba engleză, cu Dublin și cu foarte multă lume nouă în jurul lui, Bogdan a început să plângă, ascunzându-se după genunchiul meu. Eram la un centru de socializare pentru copii unde se cânta în cor „Old McDonald had a farm” când fiul meu de nici 2 ani mi-a spus prima dată: „Mama, gata! Hai la casa mea!”, referindu-se la micul nostru apartament din Chișinău. Deși toți din jur mi-au declarat ferm convinși că pentru copii adaptarea este cea mai ușoară, Bogdan mi-a arătat contrariul. Primele 2 săptămâni a dormit lipit de mine și-mi tot repeta că vrea în Moldova. Din fericire, primele 2 săptămâni au fost și unicele cu această stare, deși îl simt că și acum, peste 6 luni, duce dorul de verișori, bunici și prietenii de acasă. Mi-a luat ceva timp să înțeleg că nu am cum să îi înlocuiesc și că pe umerii mei stă sarcina de a-i găsi un alt cerc de socializare în noua țară. Fără noroc, ci comunicând 🙂

Ori noroc n-am avut nici când mi-am fript cotul în bucătăria restaurantului unde lucram. Continue reading “FOTO// Vă poftesc în casă nouă: Mama în .IE”

De ce să mint că nu am plâns? Oho cât încă!

Jurnal de turturică*

Toți care pleacă au scopuri diferite. Casă la Stăuceni, de pildă, facultatea copiilor, dinții părinților ș.a.

Mie îmi place să fac cunoștință cu noua generație de imigranți, având și eu acest statut de câteva luni. Scopul noii generații este să descopere, să se aventureze pe noi meleaguri, să trăiască; să nu fugă. Întâlnesc tot mai mulți imigranți care nu au case de construit, datorii de întors, nunți de făcut și doar se bucură de noua țară adoptivă. O descoperă, se îndrăgostesc de ea.

Mai bun

Această nouă generație este atât de firească încât mulți nu îi dau crezare. Încă. Azi, în 2017 emigrează fiii și fiicele celor care în ’90 s-au dus pentru supraviețuire. Părinții lor plecau pentru un prezent mai bun, copiii și nepoții lor vin azi pentru un viitor mai bun.

Cezar. Patrick. Ion. Partea a II-a

Continue reading “De ce să mint că nu am plâns? Oho cât încă!”

Recunoștința unui fiu: „Fericită. Aș vrea mereu s-o știu pe MAMA fericită” //Andrei Dragulean

„Ce folos că eram lângă mama dacă o vedeam că are nevoie de ajutor, iar eu nu puteam face nimic pentru ea?” – și-a zis Andrei Dragulean acum 4 ani când a luat decizia să plece din Moldova. Avea serviciu foarte bun, cu salariu peste medie, dar … el vrea alt viitor pentru noua sa familie.

img_6215
Andrei Dragulean

„Cel mai mare cadou pentru un părinte este recunoștința din partea copiilor săi”, scriam recent pe pagina de Facebook „Sunt părinte conștient”, inspirația venindu-mi tocmai de la Andrei Dragulean. Chiar de-i economist de profesie, inima lui Andrei își transmite dorul prin corzile chitarei. Închide ochii, simte și apoi cântă. Continue reading “Recunoștința unui fiu: „Fericită. Aș vrea mereu s-o știu pe MAMA fericită” //Andrei Dragulean”

Cine sunt surorile Lupei care au donat 2000 de euro pentru „Pilula Dulce”?/8

Cum mamele pot schimba o lume…

Dacă planificați o vacanță în Italia, neapărat treceți prin centrul Veneției. Acolo veți găsi nu numai două gelaterii (din italiană: înghețată artizanală), dar și patru femei puternice: 2 și încă 2 surori. Prima pereche sunt din Nisporeni: Olesea și Cristina Lupei, iar celelalte 2 sunt fiicele Olesei, născute în Italia: Jennifer (8 ani) și Ariana (1 an).

 Până ieri le cunoștea un Nisporeni întreg, iar acum toată Moldova (și nu doar) după ce pe pagina LOVE IS KIND a fost făcut public gestul lor extraordinar: au donat tocmai 2000 de euro pentru „Pilula Dulce”, proiect de reamenajare a secției de copii din Spitalul Raional, Nisporeni.

De ce? „Pentru că sunt mamă”, răspunde simplu Olesea.

13020581_10207965574030737_1800391653_n
Noi (eu și Bogdan) cu cele două perechi de surori: Cristina cu Olesea și Ariana cu Jennifer

Continue reading “Cine sunt surorile Lupei care au donat 2000 de euro pentru „Pilula Dulce”?/8”

„Mai grav ca-n Africa!” Cuplul italian șocat de starea spitalului din Nisporeni //PILULA DULCE/7

Amedeo Zullo este inginer IT de profesie și lucrează în Italia, Roma la o companie ce creează software-uri pentru bănci din întreaga lume. Este originar din Puglia, sudul Italiei și este căsătorit cu Alina Ciobotaru, o femeie frumoasă tot de la un sud – al Moldovei: satul Borogani, raionul Leova. Când au ajuns în secția de pediatrie din Spitalul Raional, Nisporeni, Amedeo a fost șocat. Dacă Alinei situația din spital nu îi este străină, fiind obișnuită cu spitalele din toată țara, italianul a rămas nedumerit. „Pe alocuri e mai grav decât în Africa”, a fost reacția lui Amedeo.

ei cu donatiile
Alina Ciobotaru și Amedeo Zullo

În luna august Alina și Amedeo urmează să joace la propria nuntă, eveniment datorită căruia am și făcut cunoștință. Și-au făcut lista cu cheltuieli și au decis că în loc să arunce 500 de euro pentru bomboniere care oricum s-ar pierde undeva prin casele nuntașilor, mai bine să îi doneze unui proiect de caritate. Despre „Pilula Dulce” au aflat de la Tatiana Noigailic, fondatoarea AssoMoldave, organizație care apără interesele diasporei moldovenești în Italia. Nu au fost prea multe discuții de convingere că după primele fotografii văzute, au și acceptat.

Le-am trimis lista cu lucrurile necesare, ei au ales pe care le cumpără (în sumă de aproximativ 500 de euro) și am stabilit ziua întâlnirii. Cele mai mari emoții le avea Dl. Dr. Gheorghe Adam, șeful secției de pediatrie care spune că demult nu s-a mai interesat cineva de soarta acestui etaj dedicat copiilor. Ultimile investiții au fost schimbarea geamurilor de termopane în 2015, iar până la asta zeci de ani nimic nu s-a mai făcut. Paturi, saltele, pături, robinete, podele, toate din 1961 sau chiar și mai vechi.

PicMonkey Collage

Continue reading “„Mai grav ca-n Africa!” Cuplul italian șocat de starea spitalului din Nisporeni //PILULA DULCE/7”