Mama în .IE are două i.i.! Dintr-o experiență personală, proiectul s-a transformat într-o comunitate cu peste 5000 de mame în ie

Mai știți cum a fost inițiat acest proiect?

„Mama în .IE” a pornit din conversații fără sfârșit cu alte mame din diasporă cu care am înțeles că trecem prin aceleași etape de integrare. În plus, era acea stare atât confuză, cât și dureroasă de a te împărți între 2 țări, 2 case, 2 culturi. Și probabil nu m-ar fi interesat atât de mult să insist pe păstrarea propriei identități dacă nu aș avut un copil lângă mine care aș vrea mult să știe despre unde îi sunt rădăcinile, care îi este neamul.

Astfel am prins curajul să povestesc despre trăirile mele, despre lacrimi și bucurie deopotrivă, insistând pe mesajul că e un privilegiu și nu sacrificiu să avem cele 2 țări în inimă. Toate aceste experiențe personale s-au transformat într-o comunitate cu peste 5000 de urmăritori, iar asta ne-a inspirat să ne mărim echipa. Azi, la distanță de un an,  dintr-o experiență personală Mama în .IE s-a transformat în comunitatea mamelor în ie din Irlanda. Suntem deja 3 mame în ie care ne-am unit forțele și sperăm să avem susținerea voastră și în continuare. În câteva minute vă povestesc și cine sunt celelalte 2 mame care mi s-au alăturat.

cropped-cover-blog2.jpg
Natalia Ionel, fondatoarea proiectului Mama în .IE (Foto: Alina Josan)

Mama în .IE – identitate și prezent

Cum se descifrează „Mama în .IE”? Este un joc polisemantic ce descrie identitatea-mi aflată în strânsă relație cu prezentul și viitorul meu. Cuvântul „ie” din sintagmă face referire și la bluza noastră românească, și la valorile pe care le voi promova oricât de mult pot, iar „.ie”, tehnic vorbind, scris cu punct în față este codul internațional și domenul de internet de nivel superior (TLD) pentru Irlanda. Fiind din domeniul digital creativ, această coincidență mi s-a părut prea frumoasă de ignorat.

Așa că mi-am dedicat blogul mamelor imigrante, mamelor care nu se sfiază să povestească despre cum e să-ți construiești o viață într-o altă țară, cum e să depui efort ca fiii și fiicele tale să-ți iubească și respecte țara din care tu ai plecat tot pentru ei, cum să-ți faci prieteni, dar și cum e să plângi ca să-ți reîncarci bateriile sau să te îndrăgostești de țara adoptivă.

Citește și confesiunea din martie 2017: De ce să mint că nu am plâns? Oho cât încă!

Mama în .IE pe Facebook: de la 1 la 5000

Recunosc că a fost complicat de menținut activ blogul și pagina de Facebook. Asta înseamnă în primul rând timp, iar eu îl aveam tot mai puțin în condițiile în care eram deja studentă la un colegiu din Dublin, iar ulterior în căutarea unui job. Dar de fiecare dată când scriam ceva, mă mira impactul, numărul vizualizărilor, comentariile sau mesajele primite în privat și astea mă motivau mai mult.

Foto owned by Natalia Ionel
Foto: Alina Josan

Citește și interviul oferit pentru blogul www.suntmama.com în iulie 2017: Bloggerița Natalia Luncaș-Ionel: „Dedic blogul meu mamelor imigrante din toată lumea”

La un an distanță de la creare, pagina noastră de Facebook Mama în .IE numără peste 5300 de urmăritori. Asta cu certitudine înseamnă că experiența personală s-a transformat într-un proiect de mare interes, dar și necesitate. De aici vine ideea de a continua ce-am început, dar cu o echipă mai mare deja.

Mama în .IE are două i.i.!

Intenționat v-am tot povestit în ultimele 2 săptămâni despre cele două i.i.: Irina Frunză și Irina Galbura. A fost teasing pentru ceea ce avea să anunțăm azi, acum, în această clipă 🙂

Citește și: 

IMG_5079.jpg
Noua echipă Mama în .IE: Natalia Ionel, Irina Galbura, Irina Frunză

Proiectul „Mama în .IE” își mărește echipa și pornim o serie frumoasă de activități dedicate comunității mamelor în ie creată în ultimul an. Împreună vrem să cunoaștem cât mai mulți oameni în .ie, ne vom da întâlniri din online în offline, vom apela la ajutorul mamelor din toată Irlanda să cunoaștem mai bine țara care ne-a adoptat și multe alte inițiative pline de inspirație.

echipa mama in ie

Irina Galbura, alăturându-ni-se în calitate de partener oficial de la #FitMami, ne va povesti despre „Sport în .ie” și un mod de viață sănătos în Irlanda: fie cu idei de rețete, fie cu sugestii de sport de relaxare, toate adaptate comunității mamelor în ie. „Pentru mine proiectul „Mama în .IE” înseamnă, în primul rând, alinarea dorului, conexiunea cu părinții mei, cu țara mea”, mi-a mărturisit Irina.

Irina Frunză va fi responsabilă de „DestinațIE de weekend” – rubrică cu recomandări de evenimente dedicate familiei, de turism și curiozități despre Irlanda. „Mama în .IE – proiectul aproape sufletului meu mă ajută să descopăr țara care m-a adoptat, Irlanda pe care acum o numesc casă”, spune Irina, frunzulița de smarald a echipei noastre.

Eu, Natalia Luncaș-Ionel, îmi asum responsabilitatea de a gestiona acest proiect cât mai bine, încât să fie și o distracție, dar și să răspundă curiozităților urmăritorilor noștri. Cu ajutorul vostru, cei care ne citiți și scrieți, vom înțelege dacă acest proiect are sau nu șanse de a crește și mai mare, și mai frumos.

Foto owned by Natalia Ionel
Echipa Mama în .IE

Vă invităm să ne urmăriți pe Facebook, pagina Mama în .IE, acolo unde vom anunța curând și despre prima șezătoare în offline a comunității noastre.

Cu drag de Irlanda și dor de casă, semnează nouă echipă:

Natalia Luncaș-Ionel, Irina Frunză și Irina Galbura

44311430_2283585081925571_1118775148804046848_n

 

Advertisements

3 thoughts on “Mama în .IE are două i.i.! Dintr-o experiență personală, proiectul s-a transformat într-o comunitate cu peste 5000 de mame în ie

  1. Natalia, te admir enorm pentru tot ce faci. Mă bucur că ți-ai găsit o echipă pe potriva ideilor tale și mult succes vă urez.
    Eu și Ioan te vom citi cu multă curiozitate. Mai ales că anul viitor venim și noi în Dublin.
    Pupici!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.