5 din 100. Sau cum aș vrea ca nepoții mei să-mi țină minte logodna

Eu mă consider măritată de când m-am dus de acasă mireasă. Nu de când mi-a pus Andrei inelul pe deget, nu de când am semnat certificatul de căsătorie, ci de când mi-am luat rămas bun de la mama și tata și am pășit pragul casei părinteși în calitate de soție.

Și iată că azi se împlinesc 5 ani. 5 din toți 100 pe care aș vrea să-i trăiesc lângă omul meu drag. 5 ani de zile de când eu cresc o familie, un prunc și mă cresc pe mine însămi.  5 ani cât o clipă ori o simplă adunare a unor zile care nu s-au rotit în jurul axei pământului, ci au rămas într-un singur punct: fericire. Pentru că există experiențe ce nu pot fi evaluate prin timp. Or fericirea nu se epuizează niciodată.

Logodna noastră de 5 ani în urmă a fost plină cu tradiții vechi, autentice și neatinse de modernitate așa cum a avut și sora mea, și mama mea, și neamurile noastre. De exemplu, din casa părinților mei am ieșit la exact ora 00:00, la cumpăna dintre ziua veche și ziua nouă. „Pentru că pășești într-o nouă viață”, mi-a zis tata. De fapt, dintre toți cei prinși în această horă a logodnei, cei mai bucuroși au fost părinții de noua etapă din viața odraslelor lor.

427255_10200461753057181_467162170_n

Am purtat ambii straie naționale. Am primit binecuvântarea părinților, am mers pe sanie cu zurgălăi și soacra m-a așezat pe perne din puf. Având drept regizor o traistă mare cu obiceiuri românești, ne-am ales cu o frumoasă poveste de logodnă pe care aș vrea să o transmit și copiilor, și nepoților mei. Mai ales că ultima schimbare din viața noastră ne-a adus într-o nouă țară, respectiv cu o nouă cultură, cu noi tradiții. Mai ales că deja sunt Mamă în .IE 🙂

Citește și: Suntem norocoși să ne vedem părinții îmbătrânind

Albumul cu fotografii stă frumos pe policioară, dar dacă tot e sărbătoare azi, mi-am zis să-l răsfoiesc. Hai să vă arăt și vouă și să vă povestesc ce tradiții am mai avut:

Pasiunea față de ie și portul nostru popular mi-a fost transmisă din familie, avându-i exemplu pe părinții mei. Așa că sugestia de a ne îmbrăca în straie naționale a fost salutată de toată oastea mea, mai ales nepoții. 

45815_10200461743456941_1399102364_n

Multă transpirație adunasem în palme și de emoții, dar și de la căldura din casă. Gerul de afară presupunea și că soba din casă trebuie să fie fierbinte.

Cine are sau cui îi este dor de o sobă, apropo? 🙂

377632_10200461742976929_1714135402_n

Până a ajunge la mine, mirele Andrei a trebuit să treagă printr-o serie de încercări la care l-au pus prietenele mele. Mai întâi 3 fete s-au mascat cu haine de-ale mele și el trebuia să ghicească dacă-i mireasa adevărată pe care o caută sau nu. Apoi să răspundă la câte o întrebare-test cum ar fi: „câte kg are Nătălița?”, „cum o cheamă pe coordonatoarea lucrării de licență a Nataliei?”, „la ce oră s-a născut?” sau „în ce era îmbrăcată la prima voastră întâlnire?” ș.a. Săracul Andrei! Să fi știut ce-l așteaptă, probabil nu mai venea la Nisporeni 🙂

Citește și: Să nu-mi pângăriți Nisporeni-ul!

427331_10200461751217135_2064321666_n

Apoi a cerut binecuvântarea părinților mei și iată în acel moment toată lumea a plâns. „Am crescut-o cum am putut, dar am depus tot efortul să crească bine. Acum e rândul tău să depui efortul și să ai grijă de ea la fel sau și mai bine.” – au fost câteva din cuvintele părinților mei. 

Și le înțelegem lacrimile. Mai ales acum, de când suntem și noi părinți.

Citește și: Și pe mame le dor câteodată. Nu-i așa?

526477_10200461752577169_2064302704_n

Și a trecut testele fetelor, a primit binecuvântarea părinților. Acum mă poate lua acasă liniștit 🙂 

600604_10200461751457141_834507762_n

Dar stai să vezi! „Nu-ți dau lelișoara până nu-mi dai sutișoara” i-a zis nepotul meu lui Andrei, ținând ferm cuțitu-n ușă. Și a dat. Și mai mult de 100. Că am mulți nepoți 🙂 

600543_10200461755857251_1699379605_n

În dimineața acelei zile eu mă plimbam pe la coafor, pe când Andrei a rănit omătul de 5 metri așternut într-o singură noapte. Altfel cum era să mă aducă cu sania în satul lui natal, Bălăurești?

65590_10200461756497267_148080315_n

Zi-i, lăutare!

65974_10200461756457266_1586816848_n

Părinții lui Andrei ne-au întâlnit cu pâine – să ne fie viața bogată, cu sare – pentru sănătate și miere – pentru dulceață și dragoste multă. 

377737_10200461757777299_1171209730_n

Înainte de a intra în casa lui Andrei, mama lui ne-a legat cu un prosop ca simbol al unirii pe viață. Cei 5 ani sunt o bucățică de dovadă 🙂 

547881_10200461758137308_1428403032_n

Pe scaunele unde am stat așezați în acea seară, mama soacră a pus două perne mari „ca să trăim toată viața în puf”. Nu se văd pernele în fotografie, dar eu vă zic ca să știți ce soacră faină am 🙂 Ori altceva e că nu am spălat farfurii în prima mea zi de femeie măritată „ca să nu fiu toată viața în apă murdară”. Iar eu nu m-am supărat deloc.

În sera logodnei ni s-a strigat și mult „Amar!”, îndemn pentru un sărut care să ne îndulcească viața (sau să ne șteargă vinul de pe buze că tare negru mai era). Un fel de „Să se pupe mirii!” 🙂

534956_10200461758497317_427740367_n

A doua zi, după logodnă, are loc „înțelegerea”. Adică se stabilește data cununiei religioase, a celei civile și a nunții. Însă cel mai important din acea zi: nașii primesc colacii.

„Pentru a deveni părinți, unii plăsmuiesc copii și apoi îi botează la biserică. Alții primesc pâinea sfântă pentru a deveni părinții spirituali” – ar fi explicația obiceiului. Nașii noștri ne sunt și părinți spirituali, dar mai ales prieteni buni, sfătuitori înțelepți de la care învățăm atât de multe lucruri bune.

531943_10200461912061156_998295371_n

Și iată-ne la poarta casei lui Andrei, de unde am pornit împreună spre o nouă viață, un nou început. 

72629_10200461915101232_1108545783_n

Cununia religioasă, cea civilă și nunta a fost în același an, câteva luni mai târziu. Mie mi-a plăcut să fiu mireasă și parc-aș mai juca o dată la nunta mea. Cu același mire, clar 🙂

Dar voi ați păstrat tradițiile noastre la logodna/nunta voastră? Sau nu vă place așa ceva? Povestiți-mi în comentarii.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s