Mamă, Glorie și Dicție.md. Ai ghicit deja cine vine la noul atelier „Sunt părinte conștient”?

Logo Sunt parinte constient cu text

Luna decembrie vine la Nisporeni cu o nouă întâlnire de suflet, într-o atmosferă de confesiuni, cu ciocolată caldă și chipuri curioase adunate în jurul bradului de Crăciun. Echipa noastră organizează deja al doilea atelier dedicat părinților conștienți, de data această fiind despre dezvoltarea personală a mamelor.

Pentru că:

  • Există oare echilibru între familie și carieră?
  • Cum să ne gestionăm timpul așa încât să reușim și să gătim, și să facem curățenie, și să ne jucăm cu copiii, și să avem și un serviciu/carieră?
  • Sau cum să vorbim cu copiii noștri încât să nu ne pierdem răbdarea? Există educație fără pedeapsă?
  • Ce înseamnă, de fapt, părinte conștient?

afis-si-sau-bilet-vera

Vera Nastasiu, jurnalista care caricaturizează caricaturile caricaturistice din întreaga Moldovă, nisporeneancă și ea de origine, a acceptat invitația noastră de a-și povesti experiența de mamă și femeie de succes în cadrul campaniei „Sunt părinte conștient”. Lecția pe care încearcă ea să o transmită tuturor este faptul că marile realizări nu vin prin putere, ci prin muncă și perseverență.

Este mama Gloriei de 7 ani și au o relație frumoasă de prietenie.

12938294_1308224572537377_8572461939569678831_n
Vera Nastasiu și Gloria, fiica ei

„Cel mai bun învățător este copilul tău. Nu există strategii general valabile. Și e bine așa. Suntem caractere și temperamente diferite, moștenim de multe ori anumite elemente de la bunei sau străbunei. Educația nu e o haină pe care o îmbraci, dar una pe care o croiești împreună cu micuțul tău, așa cum simte el că îi este comod, cald, plăcut, bine, aproape. Eu așa am ales să îmi educ fata, întrebând-o mereu dacă ea consideră corectă abordarea sau nu, dacă îi place un anumit lucru și de ce, cum ar proceda într-o situație sau alta, ce ar fi făcut dacă ar fi fost în locul unui personaj din poveștile ei. Comunicarea mi-a deschis sufletul către ea”, povestește Vera într-un interviu anterior pentru www.eumama.md.

10362635_10203710115342544_1275886221_n.jpg

Cu siguranță ați auzit despre Vera Nastasiu și grație valului de dragoste dezvoltat pentru limba română vorbită corect. Ea este antrenoare de dicție la propriul său proiect www.dictie.md, având drept elevi de la pici de 5 ani până la oameni de afaceri, miniștri și alte persoane importante din republică. A colindat raioanele Moldovei cu campania socială „Dicție cu suflet în toată țara” și încearcă să transmită un nou mod de viață cu rafinament, corectitudine și perseverență.

10268721_857635704262935_8201542325641954442_nVera Nastasiu își va povesti calea parcursă pentru dezvoltarea personală în fața participanților de la atelierul „Sunt părinte conștient” din 18 decembrie.

Ca la fiecare atelier din cadrul campaniei noastre, pentru că vrem să fie discuții de suflet, cu întrebări și răspunsuri, am decis ca numărul locurilor să fie limitat.

Astfel că doar 35 de bilete vor fi puse în vânzare începând de luni, 5 decembrie 2016. Persoană de contact: Cristina Andronache, 0698 20 071.

afis-si-sau-bilet-vera

Vă rugăm să ne scrieți și în privat dacă mai aveți întrebări sau direct pe pagina noastră de Facebook: Sunt părinte conștient

Surse foto: Facebook: Dictie.md și http://www.eumama.md

One thought on “Mamă, Glorie și Dicție.md. Ai ghicit deja cine vine la noul atelier „Sunt părinte conștient”?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s