Și pe mame le dor câteodată. Nu-i așa?

Pe mama mea niciodată nu a durut-o nimic. La spital mergea foarte rar și chiar și atunci pentru că aveam noi, copiii ei, probleme de sănătate. Dacă mă doare pe mine ceva, ea plânge, dar nu să vedem noi. În caz că i-am zărit vreo lacrimă sau o văd tristă, ea zice doar că „nu are dispoziție”, însă ce i se întâmplă în suflet numai ea știe.

Mama mea are grijă de toți. Cămașă călcată pentru tata, mâncare nici caldă, nici rece pentru copii, haine spălate, desert pentru nepoți … Niciodată nu era obosită, chiar de uneori stătea și nopțile să termine curățenia sau să îmi coase mie o fustă pentru 1 septembrie.

valentin valeanu
26 ianuarie 2013. Fotograf: Valentin Văleanu

Aflam de la doctori că are nevoie de intervenții chirurgicale. În urmă cu vreo 17 ani, mama și-a pierdut vederea. O cataractă diabetică i-a încețoșat complet vederea. Timp de 18 ani a lucrat educatoare și învățătoare de clase primare. A fost nevoită să renunțe la serviciu. Nu vedea gropile de pe străzi și îmi zicea că „eu sunt ochii ei”. Asta mi se părea foarte interesant pe atunci, însă abia acum înțeleg cât de greu îi era să nu îmi vadă chipul, ci doar să mă pipăie ca să-și dea seama dacă … sunt curată, de exemplu. Aveam 9 ani. Mi se părea atunci că înțeleg atât de multe.

***

Anul acesta l-am început cu ghinion la capitolul sănătate. În februarie – fractură de ligamente, martie – o banală răceală ce s-a lăsat cu complicații mai mari. Prima persoană pe care am sunat-o când mi-am fracturat piciorul a fost mama. Chiar dacă suntem la 70 km distanță, am sunat-o să mă ajute. Și m-a ajutat: cu cuvintele ei.

Săptămâna trecută am fost internată de urgență în spital. După 1 an și 2 luni petrecute numai și numai cu Bogdănel, a fost prima noapte din viața noastră când am fost despărțiți. Mă simțeam vinovată că m-am îmbolnăvit. Bineînțeles, am sunat-o pe mama să îi plâng „pe umăr”. „Bucură-te de o mini-vacanță. Dormi neîntoarsă”, îmi zice mama zâmbind. M-a liniștit.

***

Oricât de tare m-ar durea ceva, îmi trece când îl văd pe Bogdan. Îmi cuprind copilul strâns și el mă tratează, este „pilula mea cea mai dulce”. Bogdan este atotvindecătordetoate.

Până a deveni mamă, nu știam că și mamele se îmbolnăvesc. Sau știam, dar nu doream să accept.

Mama mea este eroul vieții mele. Sper că într-o zi și eu să fiu la fel pentru Bogdan.

***

Mama, îți mulțumesc!

image
Eu și mama mea Valentina
eu si mama
De la stânga la dreapta: mama Valentina, sora Ludmila, eu

P.S. 1: A nu se înțelege din textul meu că starea de sănătate a mamelor trebuie neglijată. Aveți grijă de voi, mămici ca să fiți sănătoase pentru copiii voștri!

P.S. 2: Sunați-vă mamele. Mulțumiți-le!

Advertisements

3 thoughts on “Și pe mame le dor câteodată. Nu-i așa?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s