Este PERFECT! Fiul nostru: Bogdan IONEL

I-am numărat degetele de la mâini: 5, 5. Și de la picioare: 5 și încă 5. Sunt toate! Apoi încă o dată, să mă asigur: 10 la mâini, 10 la picioare. Îl privesc. Îl admir. Mă mir de ce poate face Dumnezeu. Mă minunez de minunea ce a crescut în mine: aceste 20 de degete s-au format în mine? Și acești ochi? Și aceste buze? Și acest nas? Plâng. Plâng de fericire. Mai auzisem că e posibil să plângi de fericire, dar nu știam cum e. Acum am aflat: plânsul de fericire e atunci când ore în șir nu te poți opri de plâns și râs în același timp. Tremuram….

Apoi îl rog și pe Andrei să-i numere degetele, să-i verifice corpul, să-mi spună dacă vede ce văd și eu: un pui de om PERFECT. Îl văd și pe Andrei tremurând… de fericire. Am devenit părinți!IMG_58231

Fiul nostru ne învață

Nu știu cum să fiu mamă. L-am întrebat pe Andrei dacă știe de vreo școală unde să te învețe cum e să fii mamă, iar răspunsul lui a fost: „uite, ții școala în brațe”. Bogdan, darul lui Doamne Doamne pentru noi, ne învață acum ceea ce credeam că știm, dar s-a adeverit că le cunoșteam atât de superficial.

Punctualitate

Bogdan ne redefinește noțiunea timpului, importanța acestuia, a fiecărei secunde. Ne învață să ne dăruim timp, să prioritizăm activitățile în viața noastră și să le alegem doar pe cele care cu adevărat contează.

Putere și responsabilitate

Ce înseamnă părinte bun? Numai să iubești? Bogdan a zis că nu. El are nevoie și de atenția noastră, răbdarea și calmul nostru. Nu mă credeam în stare de multe lucruri și iată că abia Bogdan mi-a demonstrat ce forțe am. Învățăm de la fiul nostru să fim puternici.

Fericire

Avem două săptămâni de „Wow! Uite-l cum se întinde!” sau „Wow! Mi-a zâmbit!” ori … „Ura! A făcut caca!”. Toate-s lucruri atât de simple, însă ne-au umplut casa cu fericire. Suntem binecuvântați de Dumnezeu să avem această sursă de fericire: Bogdan. Vom crește odată cu fiul nostru.

Wow! Suntem părinți!

Fiul nostru ne învață și îi mulțumim.

Bogdan, acest blog îți este dedicat. Așteptăm să crești și să critici ce scriem noi aici 🙂 Și promitem să-ți păstrăm intimitatea. Oricât de mare ar fi tentația, fotografii cu tine neînsoțit de maturi nu vom publica și detalii din viața personală nu vom povesti. Promitem!

Noi, părinții tăi.

Reclame

3 gânduri despre „Este PERFECT! Fiul nostru: Bogdan IONEL

  1. Salut Familia Ionel, vreau sa Vă felicit cu aceasta binecuvântarea de la Dumnezeu. Împărtășesc și eu experiența mea de mamă și pot sa Vă asigur că nu există minunăție mă mare decât aceasta. Din acest moment micuțul Bogdan va avea nevoie doar de dragostea Voastră iar cu cât dragostea dintre voi va fi mai puternica cu atât mai mult el o să crească liniștit și fericit.
    Famiglia mea va urează toate cele bune și multa sănătate.
    Caterina, Giulia, Roberto. (Ecaterina Bobernaga )

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.