De ce ai vrea să lucrezi în Singapore? 12 motive

9 din 10 persoane angajate în câmpul muncii din Singapore se declară mulțumite, potrivit unui studiu prezentat recent. Fiind clasat pe locul cel mai bun pentru numeroase de criterii precum legile de protecție a proprietății intelectuale, Singapore primește o mulțime de premii pentru calitatea generală a vieții, standardele de educație de înaltă calitate, un sistem medical eficient și multe altele.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, relațiile diplomatice între țara noastră și Republica Singapore au fost stabilite la 15 ianuarie 1993.

Așadar, tu de ce ai vrea să lucrezi în Singapore? Iată 12 motive:

11. Singapore ocupă locul 2 pentru cea mai globalizată economie din lume

Potrivit The Global Competitiveness Report 2014 – 2015, Singapore este cea mai prosperă economie comparată la nivel mondial. În acest document, „competitivitatea” este definită ca un set de instituții, politici și factori care să determine nivelul de productivitate al unei țări. Tradus în limbaj simplu, aceasta înseamnă salarii mari, rata scăzută a șomajului, condiții excelente pe piața de muncă și oportunități nenumărate pentru dezvoltarea micilor afaceri și creșterea climatului investițional.

  1. Salarii de top

Economia Singapore-ului este în continuă creștere, fapt ce încurajează companiile din această țară să angajeze cât mai mulți specialiști de înaltă calificare, indiferent de originea acestora, atrăgându-i cu salarii de top și pachete de beneficii profitabile. Salariul mediu este de 3 500$ pe lună, iar specialiștii în IT pot câștiga chiar și 72 000$ anual. SGD_20_Polymer_fConform PayScale, medicii sunt remunerați, în medie, cu 80 000$ anual, profesorii de școală elementară câștigă aproximativ 34 000$ pe an, iar munca part time pentru un job de chelneriță aduce un câștig în buzunar de 1100 $ pe lună.

  1. Sistem fiscal progresiv

Calculul și plata impozitelor se poate face online și ia circa 30 de secunde pentru a depune cerere de rambursare a taxelor. După ce ați obținut permisul de ședere, impozitele personale se calculează de la 0% dacă aveți un venit anual mai mic de 22 000$ și până la 20% pentru veniturile de peste 320 000$. În paralel, persoanele nerezidente achită o rată fixă de 15% din toate câștigurile acumulate pe teritoriul Singapore, iar dacă au venituri cu proveniență din alte țări, acestea nu sunt supuse niciunei taxe.

Singapore are cea mai mare densitate de milionari din lume, 8,8% din populație având peste un milion de dolari.

  1. Permisele de ședere și de muncă se obțin în doi timpi și trei mișcări

workpermit singaporeCu o populație de doar 5 milioane și având ratele natalității în scădere, Singapore este mereu interesată de atragerea noilor rezidenți, de forțe noi de muncă pentru a stimula astfel economia țării. Dacă aveți o ofertă de muncă, este necesar un singur click pe site-ul guvernamental pentru a obține permisul de ședere. Fără rânduri, fără birocrație. Pentru proprietarii de afacere care doresc să-și mute business-ul în Singapore sau antreprenorilor începători este și mai simplu: documentul se eliberează fără nicio întrebare în plus.

* Permisele de ședere sunt emise, de obicei, împreună cu permisul de muncă pentru aceeași perioadă de timp.

  1. … Și e la fel de simplu cu obținerea statutului de rezident permanent

Dacă Singapore s-a bucurat de prezența și succesul vostru minimum un an, puteți aplica deja pentru obținerea cardului de rezident permanent. În țara IT-ului, întregul proces se face online, fiind eliminate complet cozile și birocrația. Totodată, dacă ați urmat studiile în Singapore sau munca prestată este pentru dezvoltarea tehnologiilor inovatoare, aveți mai multe avantaje comparativ cu ceilalți, perioada de procesare a cazului fiind de maximum 6 luni.

  1. Proces de integrare rapidă (Dar oare cine nu se obișnuiește repede cu binele?)

Limba engleză este principalul mijloc de comunicare în Singapore și, odată ce o posedați, nu veți întâlni nicio barieră lingvistică. Mediul social este un amalgam între culturile chineze, malaeziene, indiene și britanice, prezența străinilor fiind de peste 42%. Expații și-au format propriile comunități aproape la orice colț, având propriile afaceri, restaurante care au păstrat specificul din țara lor de proveniență. Singaporienii sunt renumiți pentru toleranța lor față de emigranți și deschiderea lor către diversitate. Există numeroase școli internaționale, centre de zi pentru preșcolari în care se vorbește nu numai în engleză, astfel încât copiii expaților nu vor avea obstacole la schimbarea mediului.

Salariul mediu este de 3 500$ pe lună, iar specialiștii în IT pot câștiga chiar și 72 000$ anual.

  1. Educație de înaltă calitate

394-NUSDacă vrei să investești în cultura generală, cunoștințele prețioase și abilități excelente într-un anumit domeniu, este benefic să urmați studiile la una din cele șase universități din Singapore. Universitatea Națională din Singapore ocupă locul 1 în Asia și 22 în lume, oferind educație de înaltă calitate în Arte, Drept, Medicină, Informatică, Politici Publice și alte profesii populare. Taxele de școlarizare pentru studii universitare de licență variază între 28 600$ și 129 000$ în medicină. Totuși, Singapore oferă numeroase subvenții guvernamentale sau ajutoare de școlarizare pentru studenții străini prin reducerea costurilor cu cel puțin 50%.

  1. Deschiderea unei afaceri durează 3 zile

Conform Băncii Mondiale, Singapore este țara numărul 1 pentru ușurința de a face afaceri și se află în acest top de 7 ani. Deschiderea propriei afaceri se face online, iar înregistrarea costă 65$. Ulterior, ACRA (Accounting and Corporate Regulatory Authority) oferă o listă mare de agenții și furnizori care să se ocupe de necesitățile voastre de înregistrare a noului business – de la definirea conceptului afacerii până la pregătirea tuturor documentelor pentru calcularea câștigurilor anuale.

  1. Singapore ocupă locul 1 privind calitatea forței de muncă

Și odată ce ai deschis afacerea proprie, aceasta se dezvoltă cu succes și crezi că e timpul pentru noi angajări, Singapore este țara celor mai buni specialiști. Migranții au umplut deja piața de muncă și au devenit renumiți pentru înalta calificare, eficiența și asiduitatea muncii lor, precum și CV-uri superbe. Mai mult decât atât, se fac angajări din rândul migranților nu numai pentru subalterni, ci și pentru directori de top, poziții de conducere cu mari responsabilități. Acest lux a înlăturat și fluxul de angajați: 25% din rezidenți au declarat că lucrează mai bine de 10 ani la aceeași companie.

  1. Rata criminalității și a corupției egale cu 0 (zero)

După ce a depășit un lanț lung de reforme, Singapore a devenit unul dintre statele în care nivelul de corupție este aproape inexistent. Încă din 1952, Biroul de Investigații vânează intens cazurile de corupție, ilegalitate care se pedepsește cu închisoarea pe termen lung sau amenzi uriașe de până la 100 000 de dolari. Aceleași sancționări sunt valabile și pentru orice fel de infracțiuni minore. De pildă, 3 luni de închisoare (și nu numai) pentru o pictură grafitti nepermisă pe un memorial de război. Securitatea este maximă pe insulă, așa că nici turiștii, nici locuitorii nu sunt amenințați de furt sau alte acțiuni mai grave. Anual, Singapore atrage peste 10 milioane de vizitatori. În plus, grație sistemului online prezent în orice proces astfel încât să nu aibă loc anumite „conexiuni” pentru a face afaceri sau altele, despre corupție la fel nu poate fi vorba. Computerul nu ia mită!

coruptie Moldova

  1. Poți deveni milionar în mai puțin de 10 ani

Sună tentant, nu? Conform unui raport emis recent de Boston Consulting Group, mai mult de jumătate din populația Singapore și-a acumulat averea în mai puțin de 10 ani. În prezent, acest oraș-stat are cea mai mare densitate de milionari din lume, 8,8% din populație având peste un milion de dolari. Fenomenul este explicat prin ușurința de a face afaceri în Singapore, locația avantajoasă cu acces facil la piețele în plină expansiune din India, Indonezia și Malaysia, dar și tehnologiile progresive puse în aplicare.

  1. Stabilitate politică absolută

Nicio afacere nu ar putea prospera dacă aceasta sau proprietarul ar fi total dependent de politicile guvernamentale și schimbările permanente. Guvernul din Singapore este cunoscut pentru desfășurarea politicii în mod deschis și echitabil față de legi noi, ameliorări fiscale și reglementări care să prevadă prosperarea mediului de afaceri. Din 1965, de când Partidul „People Action” formează majoritatea în Parlament, Singapore este unul dintre cel mai stabil și ordonat stat din punct de vedere politic.

3Singapore este republică parlamentară. În acest oraș-stat există patru limbi oficiale: engleză, chineză, malay și tamilă. Engleza constituie principalul mijloc de comunicare. PIB-ul pe cap de locuitor: 29 900$.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, relațiile diplomatice între țara noastră și Republica Singapore au fost stabilite la 15 ianuarie 1993. indexCea mai recentă vizită bilaterală a fost în iunie 2014 când Ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Pavel Filip, a participat la Forumul ministerial TIC. Cu referire la cooperarea comercial-economică, în perioada ianuarie-iunie 2014, Republica Moldova a exportat în Singapore mărfuri în valoare de 6 800 dolari, iar importul a constituit aproximat 796 300 dolari.

Sursa: Lifehack.org

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s